Vechiul Testament

Noul Testament

1 Împăraţi 5:9-18 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. Slujitorii mei le vor pogorî din Liban la mare, și le voi trimete pe mare în plute pînă la locul pe care mi-l vei arăta: acolo, voi pune să le deslege, și le vei lua. Ceea ce cer în schimb, este să trimeți merinde casei mele.“

10. Hiram a dat lui Solomon lemne de cedru și lemne de chiparos cît a voit.

11. Și Solomon a dat lui Hiram douăzeci de mii de cori de grîu pentru hrana casei lui și douăzeci de cori de untdelemn curat; iată ce a dat Solomon în fiecare an lui Hiram.

12. Domnul a dat înțelepciune lui Solomon, cum îi făgăduise. Între Hiram și Solomon a fost pace, și au făcut legămînt împreună.

13. Împăratul Solomon a luat din tot Israelul oameni de corvoadă, în număr de treizeci de mii.

14. I-a trimes în Liban, cîte zece mii pe lună, cu schimbul; o lună erau în Liban, și două luni erau acasă. Adoniram era mai mare peste oamenii de corvoadă.

15. Solomon mai avea șaptezeci de mii de oameni cari purtau poverile și optzeci de mii cari tăiau pietrele în munți,

16. afară de căpeteniile, în număr de trei mii trei sute, puse de Solomon peste lucrări și însărcinate cu privegherea lucrătorilor.

17. Împăratul a poruncit să se scoată pietre mari și mărețe, cioplite pentru temeliile casei.

18. Lucrătorii lui Solomon, ai lui Hiram, și Ghibliții, le-au cioplit, și au pregătit lemnele și pietrele pentru zidirea casei.

Citiți capitolul complet 1 Împăraţi 5