Vechiul Testament

Noul Testament

1 Împăraţi 3:12-25 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

12. voi face după cuvîntul tău. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută, așa cum n’a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula nimeni niciodată ca tine.

13. Mai mult, îți voi da și ce n’ai cerut: bogății și slavă, așa încît în tot timpul vieții tale nu va fi niciun împărat ca tine.

14. Și dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile și poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îți voi lungi zilele.“

15. Solomon s’a deșteptat. Acesta a fost visul. Solomon s’a întors la Ierusalim, și s’a înfățișat înaintea chivotului legămîntului Domnului. A adus arderi de tot și jertfe de mulțămire, și a dat un ospăț tuturor slujitorilor lui.

16. Atunci au venit două femei curve la împărat, și s’au înfățișat înaintea lui.

17. Una din femei a zis: „Rogu-mă, domnul meu, eu și femeia aceasta locuiam în aceeaș casă, și am născut lîngă ea în casă.

18. După trei zile, femeia aceasta a născut și ea. Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă, nu eram decît noi amîndouă.

19. Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentrucă se culcase peste el.

20. Ea s’a sculat pela mijlocul nopții, a luat pe fiul meu de lîngă mine, pe cînd dormea roaba ta, și l-a culcat la sînul ei: iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la sînul meu.

21. Dimineața, m’am sculat să dau țîță copilului; și iată că era mort. M’am uitat cu luare-aminte la el dimineața; și iată că nu era fiul meu, pe care-l născusem.“

22. Cealaltă femeie a zis: „Ba nu; fiul meu este cel viu, iar fiul tău cel mort.“ Dar cea dintîi a răspuns: „Ba nicidecum! fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.“ Așa au vorbit ele înaintea împăratului.

23. Împăratul a zis: „Una zice: «Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort.» Și cealaltă zice: «Ba nicidecum! fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.“

24. Apoi a adăugat: „Aduceți-mi o sabie.“ Au adus o sabie înaintea împăratului.

25. Și împăratul a zis: „Tăiați în două copilul cel viu, și dați o jumătate uneia și o jumătate celeilalte.“

Citiți capitolul complet 1 Împăraţi 3