Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 9:29-41 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

29. Alții îngrijeau de unelte, de toate uneltele sfîntului locaș, și de floarea făinii, de vin, de untdelemn, de tămîie și de miresme.

30. Fii de ai preoților pregăteau tămîia mirositoare.

31. Matitia, unul din Leviți, întîiul născut al lui Șalum Coreitul, avea grijă de turtele coapte în tigaie.

32. Și unii din frații lor, dintre Chehatiți, erau însărcinați să pregătească pentru fiecare Sabat pînile pentru punerea înaintea Domnului.

33. Aceștia sînt cîntăreții, capii de familie ai Leviților, cari locuiau în odăi, scutiți de alte slujbe, pentru că lucrau zi și noapte.

34. Aceștia sînt capii de familie ai Leviților, capi după neamurile lor. Ei locuiau la Ierusalim.

35. Tatăl lui Gabaon, Ieiel, locuia la Gabaon, și numele nevestei lui era Maaca.

36. Abdon a fost fiul său întîi născut, apoi Țur, Chis, Baal, Ner, Nadab,

37. Ghedor, Ahio, Zaharia și Miclot.

38. Miclot a născut pe Șimeam. Și ei locuiau tot la Ierusalim lîngă frații lor, cu frații lor.

39. Ner a născut pe Chis; Chis a născut pe Saul; Saul a născut pe Ionatan, pe Malchi-Șua, pe Abinadab, și pe Eșbaal.

40. Fiul lui Ionatan: Merib-Baal. Merib-Baal a născut pe Mica.

41. Fiii lui Mica: Piton, Melec și Tahrea.

Citiți capitolul complet 1 Cronici 9