Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 5:17-23 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

17. Toți au fost scriși în spițele de neamuri, pe vremea lui Iotam, împăratul lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam, împăratul lui Israel.

18. Fiii lui Ruben, Gadiții și jumătate din seminția lui Manase, aveau oameni viteji, cari purtau scut și sabie, trăgeau cu arcul, și erau deprinși cu războiul, în număr de patruzeci și patru de mii șapte sute șase zeci în stare să meargă la oaste.

19. Au făcut război cu Hagareniții, cu Ietur, cu Nafiș și cu Nodab.

20. Au primit ajutor împotriva lor, și Hagareniții și toți ceice erau cu ei au fost dați în mînile lor. Căci, în timpul luptei, strigaseră către Dumnezeu, care i-a ascultat, pentrucă se încrezuseră în El.

21. Și le-au luat turmele, cincizeci de mii de cămile, douăsute cincizeci de mii de oi, două mii de măgari, și o sută de mii de inși;

22. căci au fost mulți morți, pentrucă lupta venea dela Dumnezeu. Și s’au așezat în locul lor pînă în vremea cînd au fost luați în robie.

23. Fiii jumătății seminției lui Manase locuiau în țară, dela Basan pînă la Baal-Hermon și Senir, și pe muntele Hermon; erau mulți la număr.

Citiți capitolul complet 1 Cronici 5