Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 29:17-29 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

17. Știu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima, și că iubești curăția de inimă; de aceea Ți-am adus toate aceste daruri de bunăvoie în curăția inimii mele, și am văzut acum cu bucurie pe poporul Tău, care se află aici, aducîndu-Ți de bunăvoie darurile lui.

18. Doamne, Dumnezeul părinților noștri Avraam, Isaac și Israel! Ține totdeauna în inima poporului Tău aceste porniri și aceste gînduri, și întărește-i inima în Tine.

19. Dă fiului meu Solomon o inimă bună, ca să păzească poruncile Tale, învățăturile Tale, și legile Tale, ca să împlinească toate aceste lucruri, și să zidească el casa pentru care am făcut pregătiri.“

20. David a zis întregei adunări: „Binecuvîntați pe Domnul, Dumnezeul vostru.“ Și toată adunarea a binecuvîntat pe Domnul, Dumnezeul părinților lor. Ei s’au plecat și s’au închinat înaintea Domnului și înaintea împăratului.

21. A doua zi după aceasta, au adus ca jertfă și ardere de tot Domnului o mie de viței, o mie de berbeci și o mie de miei, împreună cu jertfele de băutură obicinuite, și alte jertfe în mare număr pentru tot Israelul.

22. Au mîncat și au băut în ziua aceea înaintea Domnului cu mare bucurie, au făcut a doua oară împărat pe Solomon, fiul lui David, l-au uns înaintea Domnului ca domn, și au uns pe Țadoc ca preot.

23. Solomon a șezut pe scaunul de domnie al Domnului, ca împărat în locul tatălui său David. El a propășit, și tot Israelul l-a ascultat.

24. Toate căpeteniile și vitejii, și chiar toți fiii împăratului David s’au supus împăratului Solomon.

25. Domnul a înălțat tot mai mult pe Solomon, supt ochii întregului Israel, și i-a făcut domnia mai strălucită decît a fost a oricărui împărat al lui Israel înaintea lui.

26. David, fiul lui Isai, a domnit peste tot Israelul.

27. Vremea cît a domnit peste Israel a fost de patruzeci de ani: la Hebron a domnit șapte ani, și la Ierusalim a domnit treizeci și trei de ani.

28. A murit la o bătrîneță fericită, sătul de zile, de bogăție și de slavă. Și în locul lui, a domnit fiul său Solomon.

29. Faptele împăratului David, cele dintîi și cele depe urmă, sînt scrise în cartea lui Samuel văzătorul, și în cartea proorocului Natan și în cartea proorocului Gad,

Citiți capitolul complet 1 Cronici 29