Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 13:1-8 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. David a ținut sfat cu căpeteniile peste mii și peste sute, cu toți mai marii.

2. Și David a zis întregei adunări a lui Israel: „Dacă găsiți cu cale, și dacă lucrul acesta vine dela Domnul, Dumnezeul nostru, să trimetem în toate părțile la frații noștri cari au rămas în toate ținuturile lui Israel, și la preoți și Leviți în cetățile și împrejurimile lor, ca să se strîngă la noi,

3. și să aducem la noi chivotul Dumnezeului nostru, căci nu ne-am mai îngrijit de el de pe vremea lui Saul.“

4. Toată adunarea a hotărît să facă așa, căci lucrul acesta a părut bun întregului popor.

5. David a strîns pe tot Israelul, dela Șilhor în Egipt, pînă la intrarea Hamatului, ca să aducă din Chiriat-Iearim chivotul lui Dumnezeu.

6. Și David, împreună cu tot Israelul, s’a suit la Baala, la Chiriat-Iearim, care este al lui Iuda, ca să ridice de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului care șade între heruvimi.

7. Au pus într’un car nou chivotul lui Dumnezeu, pe care l-au luat din casa lui Abinadab: Uza și Ahio cîrmuiau carul.

8. David și tot Israelul jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cîntînd și zicînd din arfe, din lăute, din tobe, din chimvale și din trîmbițe.

Citiți capitolul complet 1 Cronici 13