Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 12:21-36 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

21. Au dat ajutor lui David împotriva cetei (jăfuitorilor Amaleciți), căci toți erau oameni viteji, și au ajuns căpetenii în oștire.

22. Și din zi în zi veneau oameni la David să-l ajute, pînă ce a avut o tabără mare, ca o tabără a lui Dumnezeu.

23. Iată numărul oamenilor înarmați pentru război, cari s’au dus la David în Hebron, ca să treacă asupra lui domnia lui Saul, după porunca Domnului.

24. Fiii lui Iuda, cari purtau scutul și sulița, șase mii opt sute, înarmați pentru război.

25. Din fiii lui Simeon, oameni viteji la război, șapte mii o sută.

26. Din fiii lui Levi, patru mii șase sute;

27. și Iehoiada, mai marele Aaroniților, și cu el trei mii șapte sute;

28. și Țadoc, tînăr viteaz, și casa tatălui său, douăzeci și două de căpetenii.

29. Din fiii lui Beniamin, frații lui Saul, trei mii; căci pînă atunci cea mai mare parte dintre ei rămăseseră credincioși casei lui Saul.

30. Din fiii lui Efraim, douăzeci de mii opt sute, oameni viteji, oameni cu faimă, după casele părinților lor.

31. Din jumătatea seminției lui Manase, optsprezece mii, cari au fost numiți pe nume să se ducă să pună împărat pe David.

32. Din fiii lui Isahar, cari se pricepeau în înțelegerea vremurilor și știau ce trebuia să facă Israel, două sute de căpetenii, și toți frații lor erau puși supt porunca lor.

33. Din Zabulon, cincizeci de mii, în stare să meargă la oștire, înarmați pentru luptă cu toate armele de război, și gata să se lupte cu o inimă hotărîtă.

34. Din Neftali, o mie de căpetenii, și cu ei treizeci și șapte de mii, cari purtau scutul și sulița.

35. Din Daniți, înarmați pentru război, douăzeci și opt de mii șase sute.

36. Din Așer, în stare să meargă la oaste, și gata de luptă: patruzeci de mii.

Citiți capitolul complet 1 Cronici 12