Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 12:20-29 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

20. Cînd s’a întors la Țiclag, iată cei ce s’au unit cu el din Manase: Adnah, Iozabad, Iediael, Micael, Iozabad, Elihu și Țiltai, căpetenia miilor lui Manase.

21. Au dat ajutor lui David împotriva cetei (jăfuitorilor Amaleciți), căci toți erau oameni viteji, și au ajuns căpetenii în oștire.

22. Și din zi în zi veneau oameni la David să-l ajute, pînă ce a avut o tabără mare, ca o tabără a lui Dumnezeu.

23. Iată numărul oamenilor înarmați pentru război, cari s’au dus la David în Hebron, ca să treacă asupra lui domnia lui Saul, după porunca Domnului.

24. Fiii lui Iuda, cari purtau scutul și sulița, șase mii opt sute, înarmați pentru război.

25. Din fiii lui Simeon, oameni viteji la război, șapte mii o sută.

26. Din fiii lui Levi, patru mii șase sute;

27. și Iehoiada, mai marele Aaroniților, și cu el trei mii șapte sute;

28. și Țadoc, tînăr viteaz, și casa tatălui său, douăzeci și două de căpetenii.

29. Din fiii lui Beniamin, frații lui Saul, trei mii; căci pînă atunci cea mai mare parte dintre ei rămăseseră credincioși casei lui Saul.

Citiți capitolul complet 1 Cronici 12