Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 11:1-11 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Tot Israelul s’a strîns la David la Hebron, zicînd: „Iată că noi sîntem os din oasele tale și carne din carnea ta.

2. Odinioară, chiar cînd era Saul împărat, tu duceai și aduceai pe Israel înapoi. Domnul, Dumnezeul tău, ți-a zis: «Tu vei paște pe poporul Meu Israel și tu vei fi căpetenia poporului Meu Israel.“

3. Astfel toți bătrînii lui Israel au venit la împărat la Hebron, și David a făcut legămînt cu ei la Hebron înaintea Domnului. Au uns pe David împărat peste Israel, după cuvîntul Domnului, spus prin Samuel.

4. David a mers cu tot Israelul asupra Ierusalimului, adică Iebus. Acolo erau Iebusiții, locuitorii țării.

5. Locuitorii Iebusului au zis lui David: „Nu vei intra aici.“ Dar David a luat cetățuia Sionului: aceasta este cetatea lui David.

6. David zisese: „Oricine va bate cel dintîi pe Iebusiți va fi căpetenie și domn.“ Ioab, fiul Țeruiei, s’a suit cel dintîi, și a ajuns căpetenie.

7. David s’a așezat în cetățuie; deaceea au numit-o cetatea lui David.

8. A făcut zid împrejurul cetății, dela Milo de jur împrejur; și Ioab a dres cealaltă parte a cetății.

9. David ajungea din ce în ce mai mare, și Domnul oștirilor era cu el.

10. Iată căpeteniile vitejilor cari erau în slujba lui David, și cari l-au ajutat împreună cu tot Israelul să-și întărească stăpînirea, ca să-l pună împărat, după cuvîntul Domnului cu privire la Israel.

11. Iată, după numărul lor, vitejii cari erau în slujba lui David. Iașobeam, fiul lui Hacmoni, unul din căpitanii de seamă. El și-a învîrtit sulița peste trei sute de oameni, pe cari i-a omorît dintr’o singură dată.

Citiți capitolul complet 1 Cronici 11