20. Căci firea a fost supusă deșertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă,
21. că și ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.
22. Dar știm că pînă în ziua de azi, toată firea suspină și sufere durerile nașterii.
23. Și nu numai ea, dar și noi, cari avem cele dintîi roade ale Duhului, suspinăm în noi, și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.
24. Căci în nădejdea aceasta am fost mîntuiți. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentrucă ce se vede, se mai poate nădăjdui?
25. Pe cînd, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare.
26. Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuș Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite.
27. Și Cel ce cercetează inimile, știe care este năzuința Duhului; pentrucă El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.
28. De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celorce sînt chemați după planul Său.