Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 15:8-20 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

8. Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioșia lui Dumnezeu, și să întărească făgăduințele date părinților;

9. și ca Neamurile să slăvească pe Dumnezeu, pentru îndurarea Lui, după cum este scris: „De aceea Te voi lăuda printre Neamuri, și voi cînta Numelui Tău.“

10. Este zis iarăș: „Veseliți-vă, Neamuri, împreună cu poporul Lui.“

11. Și iarăș: „Lăudați pe Domnul, toate Neamurile; slăviți-L, toate noroadele.“

12. Tot astfel și Isaia zice: „Din Iese va ieși o Rădăcină, care se va scula să domnească peste Neamuri; și Neamurile vor nădăjdui în El.“

13. Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea, pe care o dă credința, pentruca, prin puterea Duhului Sfînt, să fiți tari în nădejde!

14. În ce vă privește pe voi, fraților, eu însumi sînt încredințat că sînteți plini de bunătate, plini și de orice fel de cunoștință, și astfel sînteți în stare să vă sfătuiți unii pe alții.

15. Totuș, ici colea v’am scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea harului, pe care mi l-a dat Dumnezeu,

16. ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentruca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfințită de Duhul Sfînt.

17. Eu dar mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu.

18. Căci n’aș îndrăzni să pomenesc nici un lucru, pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvîntul meu, fie prin faptele mele,

19. fie prin puterea semnelor și a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfînt. Așa că, de la Ierusalim și țările de primprejur, pînă la Iliric, am răspîndit cu prisosință Evanghelia lui Hristos.

20. Și am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul,

Citiți capitolul complet Romani 15