Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 3:9-17 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: «Avem ca tată pe Avraam!» Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.

10. Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat și aruncat în foc.

11. Cît despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăință; dar Celce vine după mine, este mai puternic decît mine, și eu nu sînt vrednic să-I duc încălțămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfînt și cu foc.

12. Acela Își are lopata în mînă, Își va curăți cu desăvîrșire aria, și Își va strînge grîul în grînar; dar pleava o va arde într’un foc care nu se stinge.“

13. Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.

14. Dar Ioan căuta să-l oprească. „Eu“, zicea el, „am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?“

15. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci așa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.“ Atunci Ioan L-a lăsat.

16. De îndată ce a fost botezat, Isus a ieșit afară din apă. Și în clipa aceea cerurile s’au deschis, și a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-Se în chip de porumbel și venind peste El.

17. Și din ceruri s’a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.“

Citiți capitolul complet Matei 3