Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 27:38-48 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

38. Împreună cu El, au fost răstigniți doi tîlhari: unul la dreapta și celălalt la stînga Lui.

39. Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap,

40. și ziceau: „Tu, care strici Templul, și-l zidești la loc în trei zile, mîntuiește-Te pe Tine însuți! Dacă ești Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!“

41. Preoții cei mai de seamă, împreună cu cărturarii și bătrînii, își băteau și ei joc de El, și ziceau:

42. „Pe alții i-a mîntuit iar pe Sine nu Se poate mîntui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, și vom crede în El!

43. S’a încrezut în Dumnezeu: să-l scape acum Dumnezeu, dacă-L iubește. Căci a zis: «Eu sînt Fiul lui Dumnezeu!“

44. Tîlharii cari erau răstigniți împreună cu El, îi aruncau aceleași cuvinte de batjocură.

45. Dela ceasul al șaselea pînă la ceasul al nouălea s’a făcut întunerec peste toată țara.

46. Și pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?“ adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M’ai părăsit?“

47. Unii din ceice stăteau acolo, cînd au auzit aceste vorbe, au zis: „Strigă pe Ilie!“

48. Și îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oțet, l-a pus într’o trestie, și i-a dat să bea.

Citiți capitolul complet Matei 27