Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 23:3-14 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

3. Deci toate lucrurile, pe cari vă spun ei să le păziți, păziți-le și faceți-le; dar după faptele lor să nu faceți. Căci ei zic,

4. Ei leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat, și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște.

5. Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuți de oameni. Astfel, își fac filacteriile late, își fac poalele veștmintelor cu ciucuri lungi;

6. umblă după locurile dintîi la ospețe, și după scaunele dintîi în sinagogi;

7. le place să le facă oamenii plecăciuni prin piețe, și să le zică: «Rabi! Rabi!»

8. Voi să nu vă numiți Rabi! Fiindcă Unul singur este Învățătorul vostru: Hristos, și voi toți sînteți frați.

9. Și «Tată» să nu numiți pe nimeni pe pămînt; pentrucă Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri.

10. Să nu vă numiți «Dascăli»; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul.

11. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.

12. Oricine se va înălța, va fi smerit; și oricine se va smeri, va fi înălțat.

13. Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentrucă voi închideți oamenilor Împărăția cerurilor: nici voi nu intrați în ea, și nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsați să intre.

14. Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentrucă voi mîncați casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceți rugăciuni lungi; de aceea veți lua o mai mare osîndă.

Citiți capitolul complet Matei 23