Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 2:3-13 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

3. Cînd a auzit împăratul Irod acest lucru, s’a turburat mult; și tot Ierusalimul s’a turburat împreună cu el.

4. A adunat pe toți preoții cei mai de seamă și pe cărturarii norodului, și a căutat să afle dela ei unde trebuia să Se nască Hristosul.

5. „În Betleemul din Iudea“, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin proorocul:

6. «Și tu, Betleeme, țara lui Iuda, nu ești nici de cum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieși o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.“

7. Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi, și a aflat întocmai dela ei vremea în care se arătase steaua.

8. Apoi i-a trimes la Betleem, și le-a zis: „duceți-vă de cercetați cu deamăruntul despre Prunc: și cînd Îl veți găsi, dați-mi și mie de știre, ca să vin și eu să mă închin Lui.“

9. După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Și iată că steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, pînă ce a venit și s’a oprit deasupra locului unde era Pruncul.

10. Cînd au văzut ei steaua, n’au mai putut de bucurie.

11. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s’au aruncat cu fața la pămînt, și I s’au închinat; apoi și-au deschis vistieriile, și I-au adus daruri: aur, tămîie și smirnă.

12. În urmă, au fost înștiințați de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, și s’au întors în țara lor pe un alt drum.

13. După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, și-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui, fugi în Egipt, și rămîi acolo pînă îți voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.“

Citiți capitolul complet Matei 2