26. Robul s’a aruncat la pămînt, i s’a închinat, și a zis: «Doamne, mai îngăduiește-mă, și-ți voi plăti tot.»
27. Stăpînul robului aceluia, făcîndu-i-se milă de el, i-a dat drumul, și i-a iertat datoria.
28. Robul acela, cînd a ieșit afară, a întîlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mîna pe el, și-l strîngea de gît, zicînd: «Plătește-mi ce-mi ești dator.»
29. Tovarășul lui s’a aruncat la pămînt, îl ruga, și zicea: «Mai îngăduiește-mă, și-ți voi plăti.»
30. Dar el n’a vrut, ci s’a dus și l-a aruncat în temniță, pînă va plăti datoria.
31. Cînd au văzut tovarășii lui cele întîmplate, s’au întristat foarte mult, și s’au dus de au spus stăpînului lor toate cele petrecute.
32. Atunci stăpînul a chemat la el pe robul acesta, și i-a zis: «Rob vicelan! Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m’ai rugat.