19. Vă mai spun iarăș, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pămînt să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.
20. Căci acolo unde sînt doi sau trei adunați în Numele Meu, sînt și Eu în mijlocul lor.“
21. Atunci Petru s’a apropiat de El, și I-a zis: „Doamne de cîte ori să iert pe fratele Meu cînd va păcătui împotriva mea? Pînă la șapte ori?“
22. Isus i-a zis: „Eu nu-ți zic pînă la șapte ori, ci pînă la șaptezeci de ori cîte șapte.
23. Deaceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi.
24. A început să facă socoteala, și i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni
25. Fiindcă el n’avea cu ce plăti, stăpînul lui a poruncit să-l vîndă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, și tot ce avea, și să se plătească datoria.
26. Robul s’a aruncat la pămînt, i s’a închinat, și a zis: «Doamne, mai îngăduiește-mă, și-ți voi plăti tot.»
27. Stăpînul robului aceluia, făcîndu-i-se milă de el, i-a dat drumul, și i-a iertat datoria.
28. Robul acela, cînd a ieșit afară, a întîlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mîna pe el, și-l strîngea de gît, zicînd: «Plătește-mi ce-mi ești dator.»
29. Tovarășul lui s’a aruncat la pămînt, îl ruga, și zicea: «Mai îngăduiește-mă, și-ți voi plăti.»
30. Dar el n’a vrut, ci s’a dus și l-a aruncat în temniță, pînă va plăti datoria.
31. Cînd au văzut tovarășii lui cele întîmplate, s’au întristat foarte mult, și s’au dus de au spus stăpînului lor toate cele petrecute.
32. Atunci stăpînul a chemat la el pe robul acesta, și i-a zis: «Rob vicelan! Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m’ai rugat.
33. Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău, cum am avut eu milă de tine?»
34. Și stăpînul s’a mîniat și l-a dat pe mîna chinuitorilor, pînă va plăti tot ce datora.
35. Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.“