Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 14:26-36 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

26. Cînd L-au văzut ucenicii umblînd pe mare, s’au spăimîntat, și au zis: „Este o nălucă!“ Și de frică au țipat.

27. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniți, Eu sînt; nu vă temeți!“

28. „Doamne“, I-a răspuns Petru, „dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape.“

29. „Vino!“ i-a zis Isus. Petru s’a coborît din corabie, și a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.

30. Dar, cînd a văzut că vîntul era tare, s’a temut; și fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!“

31. Îndată, Isus a întins mîna, l-a apucat, și i-a zis: „Puțin credinciosule, pentruce te-ai îndoit?“

32. Și după ce au intrat în corabie, a stat vîntul.

33. Ceice erau în corabie, au venit de s’au închinat înaintea lui Isus, și I-au zis: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!“

34. După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaretului.

35. Oamenii din locul acela, cari cunoșteau pe Isus, au trimes să dea de știre în toate împrejurimile, și au adus la El pe toți bolnavii.

36. Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Și toți cîți s’au atins, s’au vindecat.

Citiți capitolul complet Matei 14