Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 13:33-40 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

33. Le-a spus o altă pildă, și anume: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un aluat, pe care l-a luat o femeie și l-a pus în trei măsuri de făină de grîu, pînă s’a dospit toată plămădeala.“

34. Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; și nu le vorbea de loc fără pildă,

35. ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse dela facerea lumii.“

36. Atunci Isus a dat drumul noroadelor, și a intrat în casă. Ucenicii Lui s’au apropiat de El, și I-au zis: „Tîlcuiește-ne pilda cu neghina din țarină.“

37. El le-a răspuns: „Cel ce samănă sămînța bună, este Fiul omului.

38. Țarina, este lumea; sămînța bună sînt fiii Împărăției; neghina, sînt fiii Celui rău.

39. Vrăjmașul, care a sămănat-o, este Diavolul; secerișul, este sfîrșitul veacului; secerătorii, sînt îngerii.

40. Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfîrșitul veacului.

Citiți capitolul complet Matei 13