Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 8:6-18 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

6. Atunci a poruncit norodului să șadă pe pămînt; a luat cele șapte pîni; și, după ce a mulțămit lui Dumnezeu, le-a frînt și le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă; și ei le-au împărțit norodului.

7. Mai aveau și cîțiva peștișori: și Isus, după ce i-a binecuvîntat, a poruncit să-i împartă și pe aceia.

8. Au mîncat și s’au săturat; și au ridicat șapte coșnițe, pline cu rămășițele de fărămituri.

9. Erau aproape patru mii de inși. În urmă Isus le-a dat drumul.

10. Isus a intrat îndată în corabie cu ucenicii Săi, și a venit în părțile Dalmanutei.

11. Fariseii au venit deodată, și au început o ceartă de vorbe cu Isus; și, ca să-L pună la încercare, I-au cerut un semn din cer.

12. Isus a suspinat adînc în duhul Său, și a zis: „Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun că neamului acestuia nu i se va da deloc un semn.“

13. Apoi i-a lăsat, și a intrat iarăș în corabie, ca să treacă de cealaltă parte.

14. Ucenicii uitaseră să ia pîni; cu ei în corabie n’aveau decît o pîne.

15. Isus le dădea în grijă, și le zicea: „Luați seama, să vă păziți bine de aluatul Fariseilor și de aluatul lui Irod!“

16. Ucenicii se gîndeau și ziceau între ei: „Fiindcă n’avem pîni.“

17. Isus a înțeles lucrul acesta, și le-a zis: „Pentruce vă gîndiți că n’aveți pîni? Tot nu pricepeți și tot nu înțelegeți? Aveți inima împietrită?

18. Aveți ochi, și nu vedeți? Aveți urechi, și nu auziți? Și nu vă aduceți aminte deloc?

Citiți capitolul complet Marcu 8