Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 8:1-14 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. În zilele acelea, fiindcă se strînsese din nou mult norod, și n’avea ce mînca, Isus a chemat pe ucenicii Săi, și le-a zis:

2. „Mi-e milă de norodul acesta; căci iată că de trei zile stau lîngă Mine, și n’au ce mînca.

3. Dacă le voi da drumul acasă flămînzi, au să leșine de foame pe drum, fiindcă unii din ei au venit de departe.“

4. Ucenicii I-au răspuns: „Cum ar putea cineva să sature cu pîne pe oamenii aceștia, aici într’un loc pustiu?“

5. „Cîte pîni aveți?“ i-a întrebat Isus. „Șapte“, I-au răspuns ei.

6. Atunci a poruncit norodului să șadă pe pămînt; a luat cele șapte pîni; și, după ce a mulțămit lui Dumnezeu, le-a frînt și le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă; și ei le-au împărțit norodului.

7. Mai aveau și cîțiva peștișori: și Isus, după ce i-a binecuvîntat, a poruncit să-i împartă și pe aceia.

8. Au mîncat și s’au săturat; și au ridicat șapte coșnițe, pline cu rămășițele de fărămituri.

9. Erau aproape patru mii de inși. În urmă Isus le-a dat drumul.

10. Isus a intrat îndată în corabie cu ucenicii Săi, și a venit în părțile Dalmanutei.

11. Fariseii au venit deodată, și au început o ceartă de vorbe cu Isus; și, ca să-L pună la încercare, I-au cerut un semn din cer.

12. Isus a suspinat adînc în duhul Său, și a zis: „Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun că neamului acestuia nu i se va da deloc un semn.“

13. Apoi i-a lăsat, și a intrat iarăș în corabie, ca să treacă de cealaltă parte.

14. Ucenicii uitaseră să ia pîni; cu ei în corabie n’aveau decît o pîne.

Citiți capitolul complet Marcu 8