1. Au ajuns pe celălalt țărm al mării, în ținutul Gadarenilor.
2. Cînd a ieșit Isus din corabie, L-a întîmpinat îndată un om care ieșea din morminte, stăpînit de un duh necurat.
3. Omul acesta își avea locuința în morminte, și nimeni nu mai putea să-l țină legat, nici chiar cu un lanț.
4. Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi și cu cătușe la mîni, dar rupsese cătușele și sfărîmase obezile, și nimeni nu-l putea domoli.
5. Totdeauna, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, țipînd și tăindu-se cu pietre.
6. Cînd a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s’a închinat,
7. și a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuiești!“
8. Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși afară din omul acesta!“
9. „Care-ți este numele?“ l-a întrebat Isus. „Numele meu este «Legiune,» a răspuns el, „pentrucă sîntem mulți.“
10. Și Îl ruga stăruitor să nu-i trimeată afară din ținutul acela.
11. Acolo, lîngă munte, era o turmă mare de porci, cari pășteau.
12. Și dracii L-au rugat, și au zis: „Trimete-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.“
13. Isus le-a dat voie. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci; și turma s’a repezit de pe rîpă în mare: erau aproape două mii, și s’au înecat în mare.
14. Porcarii au fugit, și au dat de știre în cetate și prin satele vecine. Oamenii au ieșit să vadă ce s’a întîmplat.
15. Au venit la Isus, și iată pe cel ce fusese îndrăcit și avusese legiunea de draci, șezînd jos îmbrăcat și întreg la minte; și s’au spăimîntat.
16. Cei ce văzuseră cele întîmplate, le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit și cu porcii.
17. Atunci au început să roage pe Isus să plece din ținutul lor.
18. Pe cînd Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămînă cu El.
19. Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi, și povestește-le tot ce ți-a făcut Domnul, și cum a avut milă de tine.“
20. El a plecat, și a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Și toți se minunau.
21. După ce a trecut Isus iarăș de cealaltă parte, cu corabia, s’a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lîngă mare.
22. Atunci a venit unul din fruntașii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntașul s’a aruncat la picioarele Lui,
23. și I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: „Fetița mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ți pune mînile peste ea, ca să se facă sănătoasă și să trăiască.“
24. Isus a plecat împreună cu el. Și după El mergea mult norod și-L îmbulzea.
25. Și era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge.
26. Ea suferise mult dela mulți doftori; cheltuise tot ce avea, și nu simțise nici o ușurare; ba încă îi era mai rău.
27. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulțime, și s’a atins de haina Lui.
28. Căci își zicea ea: „Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.“
29. Și îndată, a secat izvorul sîngelui ei. Și a simțit în tot trupul ei că s’a tămăduit de boală.
30. Isus a cunoscut îndată că o putere ieșise din El; și, întorcîndu-Se spre mulțime, a zis: „Cine s’a atins de hainele Mele?“
31. Ucenicii I-au zis: „Vezi că mulțimea Te îmbulzește, și mai zici: „Cine s’a atins de Mine?“
32. El se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta.
33. Femeea, înfricoșată și tremurînd, căci știa ce se petrecuse în ea, a venit de s’a aruncat la picioarele Lui, și I-a spus tot adevărul.
34. Dar Isus i-a zis: „Fiică, credința ta te-a mîntuit; du-te în pace, și fii tămăduită de boala ta.“
35. Pe cînd vorbea El încă, iată că vin niște oameni dela fruntașul sinagogii, cari-i spun: „Fiica ta a murit; pentruce mai superi pe Învățătorul?“
36. Dar Isus, fără să țină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntașului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!“
37. Și n’a îngăduit nimănui să-L însoțească, afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov.
38. Au ajuns la casa fruntașului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, și pe unii cari plîngeau și se tînguiau mult.
39. A intrat înlăuntru, și le-a zis: „Pentruce faceți atîta zarvă, și pentruce plîngeți? Copila n’a murit, ci doarme.“
40. Ei își băteau joc de El. Atunci, după ce i-a scos afară pe toți, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei, și pe cei ce-L însoțiseră, și a intrat acolo unde zăcea copila.
41. A apucat-o de mînă, și i-a zis: „Talita cumi“, care, tîlmăcit, însemnează: „Fetițo, scoală-te, îți zic!“
42. Îndată fetița s’a sculat, și a început să umble; căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniți.
43. Isus le-a poruncit cu tărie să nu știe nimeni lucrul acesta; și a zis să dea de mîncare fetiței.