Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16

Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 2 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. După cîteva zile, Isus S’a întors în Capernaum. S’a auzit că este în casă,

2. și s’au adunat îndată așa de mulți că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea ușii. El le vestea Cuvîntul.

3. Au venit la el niște oameni, cari I-au adus un slăbănog, purtat de patru inși.

4. Fiindcă nu puteau să ajungă pînă la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperișul casei unde era Isus, și, după ce l-au spart, au pogorît pe acolo patul în care zăcea slăbănogul.

5. Cînd le-a văzut Isus credința, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îți sînt iertate!“

6. Unii din cărturari, cari erau de față, se gîndeau în inimile lor:

7. „Cum vorbește omul acesta astfel? Hulește! Cine poate să ierte păcatele decît numai Dumnezeu?“

8. Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gîndeau astfel în ei, și le-a zis: „Pentru ce aveți astfel de gînduri în inimile voastre?

9. Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: „Păcatele îți sînt iertate“, ori a zice: „Scoală-te, ridică-ți patul, și umblă?“

10. Dar, ca să știți că Fiul omului are putere pe pămînt să ierte păcatele,

11. „Ție îți poruncesc“, a zis El slăbănogului, – „scoală-te, ridică-ți patul, și du-te acasă.“

12. Și îndată, slăbănogul s’a sculat, și-a ridicat patul, și a ieșit afară în fața tuturor; așa că toți au rămas uimiți, și slăveau pe Dumnezeu, și ziceau: „Niciodată n’am văzut așa ceva!“

13. Isus a ieșit iarăș la mare. Toată mulțimea venea la El; și El învăța pe toți.

14. Cînd trecea pe acolo, a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, șezînd la vamă. Și i-a zis: „Vino după Mine!“ Levi s’a sculat, și a mers după El.

15. Pe cînd ședea Isus la masă în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși au șezut și ei la masă cu El și cu ucenicii Lui; căci erau mulți cari mergeau de obicei după El.

16. Cărturarii și Fariseii, cînd L-au văzut mîncînd cu vameșii și cu păcătoșii, au zis ucenicilor Lui: „De ce mănîncă El și bea cu vameșii și cu păcătoșii?“

17. Isus, cînd a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sănătoși au trebuință de doftor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăință nu pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.“

18. Ucenicii lui Ioan și Fariseii obicinuiau să postească. Ei au venit și au zis lui Isus: „Pentruce ucenicii lui Ioan și ai Fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?“

19. Isus le-a răspuns: „Oare pot posti nuntașii cîtă vreme este mirele cu ei? Cîtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti.

20. Vor veni zile, cînd va fi luat mirele dela ei, și atunci vor posti în ziua aceea.

21. Nimeni nu coase un petec de postav nou la o haină veche; altfel, petecul de postav nou rupe o parte din cel vechi, și mai rea ruptură se face.

22. Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, și vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi.“

23. S’a întîmplat că într’o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grîu. Ucenicii Lui, pe cînd mergeau, au început să smulgă spice de grîu.

24. Fariseii I-au zis: „Vezi, de ce fac ei ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului?“

25. Isus le-a răspuns: „Oare n’ați citit niciodată ce a făcut David, cînd a fost în nevoie, și cînd a flămînzit el și cei ce erau împreună cu el?

26. Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, și a mîncat pînile pentru punerea înaintea Domnului, pe cari nu este îngăduit să le mănînce decît preoții? Și cum a dat din ele chiar și celor ce erau cu el?

27. Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;

28. așa că Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.“