Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 13:18-27 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

18. Rugați-vă ca lucrurile acestea să nu se întîmple iarna.

19. Pentrucă în zilele acelea va fi un necaz așa de mare, cum n’a fost de la începutul lumii, pe care a făcut-o Dumnezeu, pînă azi, și cum nici nu va mai fi vreodată.

20. Și dacă n’ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n’ar scăpa; dar le-a scurtat din pricina celor aleși.

21. Dacă vă va zice cineva atunci: «Iată, Hristosul este aici» sau: «Iată-L, acolo», să nu-l credeți.

22. Căci se vor scula Hristoși mincinoși și prooroci mincinoși. Ei vor face semne și minuni, ca să înșele, dacă ar fi cu putință, și pe cei aleși.

23. Păziți-vă; iată că vi le-am spus toate dinainte.

24. Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei,

25. stelele vor cădea din cer, și puterile cari sînt în ceruri vor fi clătinate.

26. Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere și cu slavă.

27. Atunci va trimete pe îngerii Săi, și va aduna pe cei aleși din cele patru vînturi, dela marginea pămîntului pînă la marginea cerului.

Citiți capitolul complet Marcu 13