Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 9:7-15 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

7. Cîrmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvîrșite de Isus, și sta în cumpănă, neștiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morți;

8. alții ziceau că s’a arătat Ilie; și alții ziceau că a înviat vreun prooroc din cei din vechime.

9. Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare acesta, despre care aud astfel de lucruri?“ Și căuta să-L vadă.

10. Apostolii, cînd s’au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine, și S’a dus la o parte, lîngă o cetate, numită Betsaida.

11. Noroadele au priceput lucrul acesta, și au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu, și vindeca pe cei ce aveau trebuință de vindecare.

12. Fiindcă ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s’au apropiat, și I-au zis: „Dă drumul noroadelor, ca să se ducă în satele și cătunele de primprejur să găzduiască și să-și caute de ale mîncării; pentrucă aici sîntem într’un loc pustiu.“

13. Isus le-a zis: „Dați-le voi să mănînce!“ Dar ei au răspuns: „N’avem decît cinci pîni și doi pești; afară numai dacă ne vom duce noi înșine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta.“

14. Și erau aproape cinci mii de bărbați. Isus a zis ucenicilor Săi: „Puneți-i să șadă jos în cete de cîte cincizeci.“

15. Așa au și făcut: i-au pus pe toți să șadă jos.

Citiți capitolul complet Luca 9