Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 9:23-40 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

23. Apoi a zis tuturor: „Dacă voește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi, și să Mă urmeze.

24. Fiindcă oricine va voi să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va mîntui.

25. Și ce ar folosi un om să cîștige toată lumea, dacă s’ar prăpădi sau s’ar pierde pe sine însuș?

26. Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, cînd va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri.

27. Adevărat vă spun, că sînt unii din cei ce stau aici, cari nu vor gusta moartea, pînă nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.

28. Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov, și S’a suit pe munte să Se roage.

29. Pe cînd Se ruga, I s’a schimbat înfățișarea feței, și îmbrăcămintea I s’a făcut albă strălucitoare.

30. Și iatăcă stăteau de vorbă cu El doi bărbați: erau Moise și Ilie,

31. cari se arătaseră în slavă, și vorbeau despre sfîrșitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim.

32. Petru și tovarășii lui erau îngreuiați de somn; dar, cînd s’au deșteptat bine, au văzut slava lui Isus, și pe cei doi bărbați cari stăteau împreună cu El.

33. În clipa cînd se despărțeau bărbații aceștia de Isus, Petru a zis lui Isus: „Învățătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.“ Nu știa ce spune.

34. Pe cînd vorbea el astfel, a venit un nor, și i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s’au spăimîntat, cînd i-au văzut intrînd în nor.

35. Și din nor s’a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit: de El să ascultați.“

36. Cînd s’a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut, și n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră.

37. A doua zi, cînd s’au pogorît de pe munte, o gloată mare a întîmpinat pe Isus.

38. Și un om din mijlocul mulțimii a strigat: „Învățătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el.

39. Îl apucă un duh, și deodată răcnește; și duhul îl scutură cu putere, așa că băiatul face spumă la gură, și cu anevoie se duce duhul dela el, după ce l-a stropșit de tot.

40. Am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, și n’au putut.

Citiți capitolul complet Luca 9