Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 6:2-9 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

2. Unii dintre Farisei le-au zis: „Pentruce faceți ce nu este îngăduit să faceți în ziua Sabatului?“

3. Isus le-a răspuns: „Oare n’ați citit ce a făcut David, cînd a flămînzit, el, și cei ce erau împreună cu el?

4. Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pînile pentru punerea înaintea Domnului, a mîncat din ele, și a dat și celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănînce decît preoții?“

5. Și le zicea: „Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.“

6. În altă zi de Sabat, s’a întîmplat că Isus a intrat în sinagogă, și învăța pe norod. Acolo era un om, care avea mîna dreaptă uscată.

7. Cărturarii și Fariseii pîndeau pe Isus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască.

8. Dar El le știa gîndurile; și a zis omului, care avea mîna uscată: „Scoală-te, și stăi în mijloc.“ El s’a sculat, și a stătut în picioare.

9. Și Isus le-a zis: „Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viață sau a o pierde?“

Citiți capitolul complet Luca 6