Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 5:3-18 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

3. S’a suit într’una din aceste corăbii, care era a lui Simon: și l-a rugat s’o depărteze puțin de la țărm. Apoi a șezut jos, și învăța pe noroade din corabie.

4. Cînd a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărtează-o la adînc, și aruncați-vă mrejile pentru pescuire.“

5. Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit, și n’am prins nimic; dar, la cuvîntul Tău, voi arunca mrejile!“

6. Dupăce le-au aruncat, au prins o așa de mare mulțime de pești că începeau să li se rupă mrejile.

7. Au făcut semn tovarășilor lor, cari erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit și au umplut amîndouă corăbiile, așa că au început să se afunde corăbiile.

8. Cînd a văzut Simon Petru lucrul acesta, s’a aruncat la genunchii lui Isus, și I-a zis: „Doamne, pleacă dela mine, căci sînt un om păcătos.“

9. Fiindcă îl apucase spaima, pe el și pe toți ceice erau cu el, din pricina pescuirii, pe care o făcuseră.

10. Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarășii lui Simon. Atunci Isus a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.“

11. Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul, și au mers după El.

12. Isus era într’una din cetăți. Și iată că un om plin de lepră, cum L-a văzut, s’a aruncat cu fața la pămînt, L-a rugat, și I-a zis: „Doamne dacă vrei, poți să mă curățești.“

13. Isus a întins mîna, S’a atins de el, și i-a zis: „Da, voiesc, fii curățit!“ Îndată, l-a lăsat lepra.

14. Apoi i-a poruncit să nu spună nimănui. „Ci du-te“, i-a zis El, „de te arată preotului, și adu pentru curățirea ta ce a rînduit Moise, ca mărturie pentru ei.“

15. Se răspîndea tot mai mult vestea despre El, și oamenii se strîngeau cu grămada, ca să-L asculte și să fie vindecați de boalele lor.

16. Iar El se ducea în locuri pustii, și Se ruga.

17. Într’una din zile, Isus învăța pe noroade. Niște Farisei și învățători ai Legii, cari veniseră din toate satele Galileii și Iudeii și din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece.

18. Și iată că niște oameni purtau într’un pat pe un slăbănog, și căutau să-l ducă înlăuntru, ca să-l pună înaintea Lui.

Citiți capitolul complet Luca 5