Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 4:21-33 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

21. Atunci a început să le spună: „Astăzi s’au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe cari le-ați auzit.“

22. Și toți Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har, cari ieșiau din gura Lui, și ziceau: „Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?“

23. Isus le-a zis: „Fără îndoială, Îmi veți spune zicala aceea: «Doftore, vindecă-te pe tine însuți»; și Îmi veți zice: «Fă și aici, în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum.“

24. „Dar“, a adăugat El „adevărat vă spun că, niciun prooroc nu este primit bine în patria lui.

25. Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, cînd a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani și șase luni, și cînd a venit o foamete mare peste toată țara, erau multe văduve în Israel;

26. și totuș Ilie n’a fost trimes la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului.

27. Și mulți leproși erau în Israel, pe vremea proorocului Elisei; și totuș niciunul din ei n’a fost curățit, afară de Naaman, Sirianul.“

28. Toți cei din sinagogă, cînd au auzit aceste lucruri, s’au umplut de mînie.

29. Și s’au sculat, L-au scos afară din cetate, și L-au dus pînă în sprînceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos în prăpastie.

30. Dar Isus a trecut prin mijlocul lor, și a plecat de acolo.

31. S’a pogorît în Capernaum, cetate din Galilea, și acolo învăța pe oameni în ziua Sabatului.

32. Ei erau uimiți de învățătura Lui, pentrucă vorbea cu putere.

33. În sinagogă se afla un om, care avea un duh de drac necurat, și care a strigat cu glas tare:

Citiți capitolul complet Luca 4