Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 23:11-17 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

11. Irod, cu ostașii lui de pază, se purtau cu El cu dispreț; și, dupăce și-a bătut joc de El, și L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimes înapoi la Pilat.

12. În ziua aceea, Irod și Pilat s’au împrietenit unul cu altul, căci erau învrăjbiți între ei mai înainte.

13. Pilat a strîns pe preoții cei mai de seamă, pe fruntași și pe norod,

14. și le-a zis: „Mi-ați adus înainte pe omul acesta ca pe unul care ațîță norodul la răscoală. Și iată că, dupăce l-am cercetat cu deamăruntul, înaintea voastră, nu l-am găsit vinovat de niciunul din lucrurile de cari-l pîrîți.

15. Nici Irod nu i-a găsit nici o vină, căci ni l-a trimes înapoi; și iată că omul acesta n’a făcut nimic vrednic de moarte.

16. Eu deci, după ce voi pune să-l bată, îi voi da drumul.“

17. La fiecare praznic al Paștelor, Pilat trebuia să le slobozească un întemnițat.

Citiți capitolul complet Luca 23