Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 22:26-46 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

26. Voi să nu fiți așa. Ci cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; și celce cîrmuiește, ca celce slujește.

27. Căci care este mai mare: cine stă la masă, sau cine slujește la masă? Nu cine stă la masă? Și Eu totuș, sînt în mijlocul vostru ca celce slujește la masă.

28. Voi sînteți aceia, cari ați rămas necontenit cu Mine în încercările Mele.

29. De aceea vă pregătesc Împărăția, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie,

30. ca să mîncați și să beți la masa Mea în Împărăția Mea, și să ședeți pe scaune de domnie, ca să judecați pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel.“

31. Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v’a cerut să vă cearnă ca grîul.

32. Dar Eu M’am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și dupăce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.“

33. „Doamne“, I-a zis Petru, „cu Tine sînt gata să merg chiar și în temniță și la moarte.“

34. Și Isus i-a zis: „Petre, îți spun că nu va cînta astăzi cocoșul, pînă te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști.“

35. Apoi le-a mai zis: „Cînd v’am trimes fără pungă, fără traistă, și fără încălțăminte, ați dus voi lipsă de ceva? „De nimic“, I-au răspuns ei.

36. Și El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă, s’o ia; cine are o traistă, deasemenea s’o ia; și cine n’are sabie, să-și vîndă haina, și să-și cumpere o sabie.

37. Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: «El a fost pus în numărul celor fărădelege.» Și lucrurile privitoare la Mine, sînt gata să se împlinească.“

38. „Doamne“, I-au zis ei, „iată aici două săbii.“ Și El le-a zis: „Destul!“

39. După ce a ieșit afară, S’a dus, ca de obicei, în muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El.

40. Cînd a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită.“

41. Apoi S’a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat, și a început să Se roage,

42. zicînd: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta dela Mine! Totuș, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.“

43. Atunci I s’a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.

44. A ajuns într’un chin ca de moarte, și a început să Se roage și mai fierbinte; și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sînge, cari cădeau pe pămînt.

45. După ce S’a rugat, S’a sculat, și a venit la ucenici; i-a găsit adormiți de întristare,

46. și le-a zis: „Pentruce dormiți? Sculați-vă și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită.“

Citiți capitolul complet Luca 22