Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 21:23-38 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

23. Vai de femeile cari vor fi însărcinate, și de cele ce vor da țîță în acele zile! Pentrucă va fi o strîmtorare mare în țară, și mînie împotriva norodului acestuia.

24. Vor cădea supt ascuțișul săbiei, vor fi luați robi printre toate neamurile; și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, pînă se vor împlini vremurile neamurilor.

25. Vor fi semne în soare, în lună și în stele. Și pe pămînt va fi strîmtorare printre neamuri, cari nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor;

26. oamenii își vor da sufletul de groază, în așteptarea lucrurilor cari se vor întîmpla pe pămînt; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.

27. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere și slavă mare.

28. Cînd vor începe să se întîmple aceste lucruri, să vă uitați în sus, și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.“

29. Și le-a spus o pildă: „Vedeți smochinul și toți copacii.

30. Cînd înfrunzesc, și-i vedeți, voi singuri cunoașteți că de acum vara este aproape.

31. Tot așa, cînd veți vedea întîmplîndu-se aceste lucruri, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape.

32. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, pînă cînd se vor împlini toate aceste lucruri.

33. Cerul și pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

34. Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare și băutură, și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.

35. Căci ziua aceea va veni ca un laț peste toți ceice locuiesc pe toată fața pămîntului.

36. Vegheați dar în tot timpul, și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea, cari se vor întîmpla, și să stați în picioare înaintea Fiului omului.“

37. Ziua, Isus învăța pe norod în Templu, iar noaptea Se ducea de o petrecea în muntele care se cheamă muntele Măslinilor.

38. Și tot norodul venea dis de dimineață la El în Templu, ca să-L asculte.

Citiți capitolul complet Luca 21