Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 20:29-46 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

29. Au fost dar șapte frați. Cel dintîi s’a însurat, și a murit fără copii.

30. Pe nevasta lui, a luat-o al doilea; și a murit și el fără copii.

31. A luat-o și al treilea, și tot așa toți șapte; și au murit fără să lase copii.

32. La urma tuturor, a murit și femeia.

33. Deci, la înviere, nevasta căruia dintre ei va fi femeia? Fiindcă toți șapte au avut-o de nevastă.“

34. Isus le-a răspuns: „Fiii veacului acestuia se însoară și se mărită;

35. dar cei ce vor fi găsiți vrednici să aibă parte de veacul viitor și de învierea dintre cei morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita.

36. Pentrucă nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Și vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.

37. Dar că morții înviază, a arătat însuși Moise, în locul unde este vorba despre «Rug», cînd numește pe Domnul: «Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.»

38. Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii, căci pentru El toți sînt vii.“

39. Unii din cărturari au luat cuvîntul, și au zis: „Învățătorule, bine ai zis.“

40. Și nu mai îndrăzneau să-I mai pună nici o întrebare.

41. Isus le-a zis: „Cum se zice că Hristosul este fiul lui David?

42. Căci însuș David zice în Cartea Psalmilor: «Domnul a zis Domnului meu: Șezi la dreapta Mea,

43. pînă voi pune pe vrăjmașii Tăi supt picioarele Tale.»

44. Deci David Îl numește Domn; atunci cum este El fiul lui?“

45. Atunci a zis ucenicilor Săi, în auzul întregului norod:

46. „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi, și să le facă lumea plecăciuni prin piețe; ei umblă după scaunele dintîi în sinagogi, și după locurile dintîi la ospețe;

Citiți capitolul complet Luca 20