Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 20:12-21 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

12. A mai trimes un al treilea rob; ei l-au rănit și pe acela, și l-au scos afară.

13. Stăpînul viei a zis: „Ce să fac? Am să trimet pe fiul meu prea iubit; poate că îl vor primi cu cinste.“

14. Dar vierii, cînd l-au văzut, s’au sfătuit între ei, și au zis: „Iată moștenitorul; veniți să-l ucidem, ca moștenirea să fie a noastră.“

15. Și l-au scos afară din vie, și l-au omorît. Acum, ce le va face stăpînul viei?

16. Va veni, va pierde pe vierii aceia, și via o va da altora.“ Cînd au auzit ei cuvintele acestea, au zis: „Nicidecum!“

17. Dar Isus i-a privit drept în față, și a zis: „Ce însemnează cuvintele acestea, cari au fost scrise: «Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului?

18. Oricine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea: și pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera?“

19. Preoții cei mai de seamă și cărturarii căutau să pună mîna pe El, chiar în ceasul acela, dar se temeau de norod. Pricepuseră că Isus spusese pilda aceasta împotriva lor.

20. Au început să pîndească pe Isus; și au trimes niște iscoditori, cari se prefăceau că sînt neprihăniți, ca să-L prindă cu vorba și să-L dea pe mîna stăpînirii și pe mîna puterii dregătorului.

21. Iscoditorii aceștia L-au întrebat: „Învățătorule, știm că vorbești și înveți pe oameni drept, și că nu cauți la fața oamenilor, ci-i înveți calea lui Dumnezeu în adevăr.

Citiți capitolul complet Luca 20