Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 17:12-19 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

12. Pe cînd intra într’un sat, L-au întîmpinat zece leproși. Ei au stătut departe,

13. și-au ridicat glasul, și au zis: „Isuse, Învățătorule, ai milă de noi!“

14. Cînd i-a văzut Isus, le-a zis: „Duceți-vă și arătați-vă preoților!“ Și pe cînd se duceau, au fost curățiți.

15. Unul din ei, cînd s’a văzut vindecat, s’a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.

16. S’a aruncat cu fața la pămînt la picioarele lui Isus, și I-a mulțămit. Era Samaritean.

17. Isus a luat cuvîntul, și a zis: „Oare n’au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă, unde sînt?

18. Nu s’a găsit decît străinul acesta să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu?“

19. Apoi i-a zis: „Scoală-te și pleacă; credința ta te-a mîntuit.“

Citiți capitolul complet Luca 17