Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 13:26-35 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

26. Atunci veți începe să ziceți: «Noi am mîncat și am băut în fața Ta, și în ulițele noastre ai învățat pe norod.»

27. Și El va răspunde: «Vă spun că nu știu de unde sînteți; depărtați-vă dela Mine, voi toți lucrătorii fărădelegii.»

28. Va fi plînsul și scrîșnirea dinților, cînd veți vedea pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov, și pe toți proorocii în Împărăția lui Dumnezeu, iar pe voi scoși afară.

29. Vor veni dela răsărit și dela apus, dela miazănoapte și dela miază-zi, și vor ședea la masă în Împărăția lui Dumnezeu.

30. Și iată că sînt unii din cei de pe urmă, cari vor fi cei dintîi, și sînt unii din cei dintîi, cari vor fi cei de pe urmă.“

31. În aceeaș zi, au venit cîțiva Farisei, și I-au zis: „Pleacă, și du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare.“

32. „Duceți-vă“, le-a răspuns El, „și spuneți vulpii aceleia: «Iată că scot dracii, și săvîrșesc vindecări astăzi și mîne, iar a treia zi voi isprăvi.

33. Dar trebuie să umblu astăzi, mîne și poimîne, fiindcă nu se poate ca un prooroc să piară afară din Ierusalim.

34. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci și ucizi cu pietre pe cei trimeși la tine; de cîte ori am vrut să strîng pe fiii tăi, cum își strînge găina puii supt aripi, și n’ați vrut!

35. Iată că vi se va lăsa casa pustie; dar vă spun că nu Mă veți mai vedea, pînă veți zice: «Binecuvîntat este Celce vine în Numele Domnului!“

Citiți capitolul complet Luca 13