Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 12:1-7 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. În vremea aceea, cînd se strînseseră noroadele cu miile, așa că se călcau unii pe alții, Isus a început să spună ucenicilor Săi: „Mai întîi de toate, păziți-vă de aluatul Fariseilor, care este fățărnicia.

2. Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut.

3. De aceea, orice ați spus la întunerec, va fi auzit la lumină; și orice ați grăit la ureche, în odăițe, va fi vestit de pe acoperișul caselor.

4. Vă spun vouă, prietenii Mei: Să nu vă temeți de cei ce ucid trupul, și după aceea nu mai pot face nimic.

5. Am să vă arăt de cine să vă temeți. Temeți-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeți.

6. Nu se vînd oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuș, niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu.

7. Și chiar perii din cap, toți vă sînt numărați. Deci să nu vă temeți: voi sînteți mai de preț decît multe vrăbii.

Citiți capitolul complet Luca 12