Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 11:37-44 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

37. Pe cînd vorbea Isus, un Fariseu L-a rugat să prînzească la el. El în intrat și a șezut la masă.

38. Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prînz.

39. Dar Domnul i-a zis: „Voi, Fariseii, curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jăfuire și de răutate.

40. Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară, n’a făcut și pe cea dinlăuntru?

41. Dați mai bine milostenie din lucrurile dinlăuntru, și atunci toate vă vor fi curate.

42. Dar vai de voi, Fariseilor! Pentrucă voi dați zeciuială din izmă, din rută și din toate zarzavaturile, și dați uitării dreptatea și dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceți, și pe celelalte să nu le lăsați nefăcute!

43. Vai de voi, Fariseilor! Pentrucă voi umblați după scaunele dintîi la sinagogi, și vă place să vă facă lumea plecăciuni prin piețe!

44. Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentrucă voi sînteți ca mormintele, cari nu se văd, și peste cari oamenii umblă fără să știe.“

Citiți capitolul complet Luca 11