Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 11:29-36 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

29. Pe cînd noroadele se strîngeau cu grămada, El a început să spună: „Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decît semnul proorocului Iona.

30. Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot așa și Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.

31. Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecății, alături de bărbații acestui neam, și-i va osîndi; pentrucă ea a venit dela capătul pămîntului ca să audă înțelepciunea lui Solomon; și iată că aici este Unul mai mare decît Solomon.

32. Bărbații din Ninive se vor scula, în ziua judecății, alături de neamul acesta, și-l vor osîndi, pentrucă ei s’au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decît Iona.

33. Nimeni n’aprinde o lumină, ca s’o pună într’un loc ascuns sau supt baniță; ci o pune într’un sfeșnic, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina.

34. Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întunerec.

35. Ia seama dar, ca lumina care este în tine, să nu fie întunerec.

36. Așa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci cînd te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.“

Citiți capitolul complet Luca 11