6. Acolo se afla fîntîna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, ședea lîngă fîntînă. Era cam pe la ceasul al șaselea.
7. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau“, i-a zis Isus.
8. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mîncării.
9. Femeia Samariteancă I-a zis: „Cum Tu, Iudeu, ceri să bei dela mine, femeie Samariteancă?“ – Iudeii, în adevăr, n’au legături cu Samaritenii.
10. – Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, și Cine este Cel ce-ți zice: «Dă-Mi să beau!» tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie.“
11. „Doamne“, I-a zis femeia, „n’ai cu ce să scoți apă, și fîntîna aste adîncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie?
12. Ești Tu oare mai mare decît părintele nostru Iacov, care ne-a dat fîntîna aceasta, și a băut din ea el însuș și feciorii lui și vitele lui?“
13. Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăș sete.
14. Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într’un izvor de apă, care va țîșni în viața vecinică.“
15. „Doamne“, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, și să nu mai vin pînă aici să scot.“