Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 4:43-52 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

43. După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să se ducă în Galilea.

44. Căci El însuș spusese că un prooroc nu este prețuit în patria sa.

45. Cînd a ajuns în Galilea, a fost primit bine de Galileeni, cari văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră și ei la praznic.

46. Isus S’a întors deci în Cana din Galilea, unde prefăcuse apa în vin.În Capernaum era un slujbaș împărătesc, al cărui fiu era bolnav.

47. Slujbașul acesta a aflat că Isus venise din Iudea în Galilea, s’a dus la El, și L-a rugat să vină și să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte.

48. Isus i-a zis: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu niciun chip nu credeți!“

49. Slujbașul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino pînă nu moare micuțul meu.“

50. „Du-te“, i-a zis Isus, „fiul tău trăiește.“ Și omul acela a crezut cuvintele pe cari i le spusese Isus, și a pornit la drum.

51. Pe cînd se pogora el, l-au întîmpinat robii lui, și i-au adus vestea că fiul lui trăiește.

52. El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Și ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al șaptelea, l-au lăsat frigurile.“

Citiți capitolul complet Ioan 4