Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 18:22-34 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

22. La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii, cari stăteau acolo, a dat o palmă lui Isus, și a zis: „Așa răspunzi marelui preot?“

23. Isus i-a răspuns: „Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar dacă am vorbit bine, dece mă bați?“

24. Ana L-a trimes legat la marele preot Caiafa.

25. Simon Petru stătea acolo, și se încălzea. Ei i-au zis: „Nu cumva ești și tu unul din ucenicii Lui?“ El s’a lepădat, și a zis: „Nu sînt.“

26. Unul din robii marelui preot, rudă cu acela căruia îi tăiase Petru urechea, a zis: „Nu te-am văzut eu cu El în grădină?“

27. Petru iar s-a lepădat. Și îndată a cîntat cocoșul.

28. Au adus pe Isus dela Caiafa în odaia de judecată: era dimineața. Ei n’au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce și să poată mînca Paștele.

29. Pilat deci a ieșit afară la ei, și le-a zis: „Ce pîră aduceți împotriva omului acestuia?“

30. Drept răspuns, ei i-au zis: „Dacă n’ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mînile tale.“

31. Atunci Pilat le-a zis: „Luați-L voi, și judecați-L după legea voastră.“ „Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorîm pe nimeni“, I-au zis Iudeii.

32. Aceasta s’a întîmplat ca să se împlinească vorba, prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară.

33. Pilat a intrat iarăș în odaia de judecată, a chemat pe Isus și I-a zis: „Ești Tu Împăratul Iudeilor?“

34. Isus i-a răspuns: „Dela tine însuți zici lucrul acesta, sau ți l-au spus alții despre Mine!“

Citiți capitolul complet Ioan 18