Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 1:40-51 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

40. Unul din cei doi, cari auziseră cuvintele lui Ioan și merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.

41. El, cel dintîi, a găsit pe fratele său Simon, și i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia“ (care, tîlmăcit însemnează Hristos).

42. Și l-a adus la Isus. Isus l-a privit, și i-a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa“, (care, tîlmăcit, însemnează Petru).

43. A doua zi Isus a vrut să Se ducă în Galilea, și a găsit pe Filip. Și i-a zis: „Vino după Mine.“

44. Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei și a lui Petru.

45. Filip a găsit pe Natanael, și i-a zis: „Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în lege, și proorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.

46. Natanael i-a zis: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?“ „Vino și vezi!“ i-a răspuns Filip.

47. Isus a văzut pe Natanael venind la El, și a zis despre el: „Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleșug.“

48. „De unde mă cunoști?“ I-a zis Natanael. Drept răspuns Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te chieme Filip, cînd erai supt smochin.“

49. Natanael I-a răspuns: „Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!“

50. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Pentrucă ți-am spus că te-am văzut supt smochin, crezi? Lucruri mai mari decît acestea vei vedea.“

51. Apoi i-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că, deacum încolo, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorîndu-se peste Fiul omului.“

Citiți capitolul complet Ioan 1