Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 1:21-38 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

21. Și ei l-au întrebat: „Dar cine ești? Ești Ilie?“ Și el a zis: „Nu sînt!“ „Ești proorocul?“ Și el a răspuns: „Nu!“

22. Atunci i-au zis: „Dar cine ești? Ca să dăm un răspuns celorce ne-au trimes. Ce zici tu despre tine însuți?“

23. „Eu“, a zis el, „sînt glasul celuice strigă în pustie: «Neteziți calea Domnului», cum a zis proorocul Isaia.“

24. Trimeșii erau din partea Fariseilor.

25. Ei i-au mai pus următoarea întrebare: „Atunci de ce botezi, dacă nu ești Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?“

26. Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoașteți.

27. El este Acela care vine după mine, – și care este înaintea mea; eu nu sînt vrednic să-I desleg cureaua încălțămintelor Lui.“

28. Aceste lucruri s’au petrecut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

29. A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!

30. El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine.

31. Eu nu-L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.“

32. Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul pogorîndu-Se din cer ca un porumbel și oprindu-Se peste El.

33. Eu nu-L cunoșteam; dar Celce m’a trimes să botez cu apă, mi-a zis: «Acela peste care vei vedea Duhul pogorîndu-Se și oprindu-Se, este Celce botează cu Duhul Sfînt.»

34. Și eu am văzut lucrul acesta, și am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.“

35. A doua zi, Ioan stătea iarăș cu doi din ucenicii lui.

36. Și, pe cînd privea pe Isus umblînd, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“

37. Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, și au mers după Isus.

38. Isus S’a întors; și, cînd i-a văzut că merg după El, le-a zis: „Ce căutați?“ Ei I-au răspuns: „Rabi (care, tîlmăcit, însemnează: „Învățătorule), unde locuiești?“

Citiți capitolul complet Ioan 1