Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 21:9-26 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. El avea patru fete fecioare cari prooroceau.

10. Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un prooroc, numit Agab, s’a pogorît din Iudea,

11. și a venit la noi. A luat brîul lui Pavel, și-a legat picioarele și mînile, și a zis: „Iată ce zice Duhul Sfînt: «Așa vor lega Iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brîul acesta, și-l vor da în mînile Neamurilor.»

12. Cînd am auzit lucrul acesta, atît noi cît și cei de acolo am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.

13. Atunci Pavel a răspuns: «Ce faceți de plîngeți așa, și-mi rupeți inima? Eu sînt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.“

14. Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n’am mai stăruit, și am zis: «Facă-se voia Domnului!»

15. După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare, și ne-am suit la Ierusalim.

16. Cîțiva ucenici din Cezarea au venit și ei cu noi, și ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să găzduim.

17. Cînd am ajuns la Ierusalim, frații ne-am primit cu bucurie.

18. A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov, și toți presbiterii s’au adunat acolo.

19. Dupăce le-a dat ziua bună, le-a istorisit cu deamăruntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui.

20. Cînd l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: «Vezi, frate, cîte mii de Iudei au crezut, și toți sînt plini de rîvnă pentru Lege.

21. Dar ei au auzit despre tine că înveți pe toți Iudeii, cari trăiesc printre Neamuri, să se lepede de Moise, că le zici să nu-și taie copiii împrejur, și să nu trăiască potrivit cu obiceiurile.

22. Ce este de făcut? Negreșit, mulțimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit.

23. Deci, fă ce-ți vom spune noi. Avem aici patru bărbați, cari au făcut o juruință.

24. Ia-i cu tine, curățește-te împreună cu ei, și cheltuiește tu pentru ei, ca să-și radă capul. Și astfel vor cunoaște toți că nu este nimic adevărat din celece au auzit despre tine, ci că și tu umbli întocmai după rînduială, și păzești Legea.

25. Cu privire la Neamurile, cari au crezut, noi am hotărît și le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sînge, de dobitoace zugrumate și de curvie.“

26. Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s’a curățit, și a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfîrșitul zilelor curățirii cînd se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 21