Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 15:10-21 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

10. Acum dar, de ce ispitiți pe Dumnezeu, și puneți pe grumazul ucenicilor un jug, pe care nici părinții noștri, nici noi nu l-am putut purta?

11. Ci credem că noi, ca și ei, sîntem mîntuiți prin harul Domnului Isus.“

12. Toată adunarea a tăcut, și a ascultat pe Barnaba și pe Pavel, cari au istorisit toate semnele și minunile, pe cari le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul Neamurilor.

13. Cînd au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvîntul, și a zis: „Fraților, ascultați-mă!

14. Simon a spus cum mai întîi Dumnezeu Și-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.

15. Și cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris:

16. «După aceea, Mă voi întoarce, și voi ridica din nou cortul lui David din prăbușirea lui, îi voi zidi dărîmăturile, și-l voi înălța din nou:

17. pentruca rămășița de oameni să caute pe Domnul, ca și toate Neamurile peste cari este chemat Numele Meu,

18. zice Domnul, care face aceste lucruri, și căruia Îi sînt cunoscute din vecinicie.»

19. De aceea, eu sînt de părere să nu se pună greutăți acelora dintre Neamuri cari se întorc la Dumnezeu;

20. ci să li se scrie doar să se ferească de pîngăririle idolilor, de curvie, de dobitoace zugrumate și de sînge.

21. Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni, cari-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.“

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 15