Vechiul Testament

Noul Testament

Evrei 13:8-18 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

8. Isus Hristos este acelaș ieri și azi și în veci!

9. Să nu vă lăsați amăgiți de orice fel de învățături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mîncări, cari n’au slujit la nimic celorce le-au păzit. –

10. Noi avem un altar, din care n’au drept să mănînce ceice fac slujbă în cort.

11. În adevăr, trupurile dobitoacelor, al căror sînge este adus de marele preot în Locul prea sfînt, pentru păcat, „sînt arse de tot afară din tabără.“

12. De aceea și Isus, ca să sfințească norodul cu însuș sîngele Său, a pătimit dincolo de poartă.

13. Să ieșim dar afară din tabără la El, și să suferim ocara Lui.

14. Căci noi n’avem aici o cetate stătătoare, ci sîntem în căutarea celei viitoare.

15. Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor cari mărturisesc Numele Lui.

16. și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

17. Ascultați de mai marii voștri, și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentruca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinînd, căci așa ceva nu v’ar fi de niciun folos.

18. Rugați-vă pentru noi; căci sîntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.

Citiți capitolul complet Evrei 13