10. Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puține zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui.
11. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, și nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.
12. Întăriți-vă dar mînile obosite și genunchii slăbănogiți;
13. croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentruca cel ce șchiopătează să nu se abată din cale, ci mai de grabă să fie vindecat.
14. Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.
15. Luați seama bine ca nimeni să nu se abată dela harul lui Dumnezeu, pentruca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă turburare, și mulți să fie întinați de ea.
16. Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mîncare și-a vîndut dreptul de întîi născut.
17. știți că mai pe urmă, cînd a vrut să capete binecuvîntarea n’a fost primit; pentrucă, măcar că o cerea cu lacrămi, n’a putut s’o schimbe.
18. Voi nu v’ați apropiat de un munte care se putea atinge și care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întunerec, nici de furtună,
19. nici de sunetul de trîmbiță, nici de glasul, care vorbea în așa fel că ceice l-au auzit, au cerut să nu li se mai vorbească,
20. (pentrucă nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre, sau străpuns cu săgeata“.