Vechiul Testament

Noul Testament

Coloseni 1:7-21 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

7. cum ați învățat dela Epafras, prea iubitul nostru tovarăș de slujbă. El este un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi,

8. și ne-a vorbit despre dragostea voastră în Duhul.

9. De aceea și noi, din ziua cînd am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, și să cerem să vă umpleți de cunoștința voiei Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească;

10. pentruca astfel să vă purtați într’un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru: aducînd roade în tot felul de fapte bune, și crescînd în cunoștința lui Dumnezeu:

11. întăriți, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie,

12. mulțămind Tatălui, care v’a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților, în lumină.

13. El ne-a izbăvit de supt puterea întunerecului, și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui,

14. în care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor.

15. El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întîi născut din toată zidirea.

16. Pentrucă prin El au fost făcute toate lucrurile cari sînt în ceruri și pe pămînt, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El.

17. El este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El.

18. El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întîi născut dintre cei morți, pentruca în toate lucrurile să aibă întîietatea.

19. Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El,

20. și să împace totul cu Sine prin El, atît ce este pe pămînt cît și ce este în ceruri, făcînd pace, prin sîngele crucii Lui.

21. Și pe voi, cari odinioară erați străini și vrăjmași prin gîndurile și prin faptele voastre rele, El v’a împăcat acum

Citiți capitolul complet Coloseni 1