Vechiul Testament

Noul Testament

2 Timotei 4:7-19 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

7. M’am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința.

8. Deacum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în „ziua aceea“, Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.

9. Caută de vino curînd la mine.

10. Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum m’a părăsit, și a plecat la Tesalonic. Crescens s’a dus în Galatia, Tit în Dalmatia.

11. Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu, și adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă.

12. Pe Tihic l-am trimes la Efes.

13. Cînd vei veni, adu-mi mantaua, pe care am lăsat-o în Troa la Carp, și cărțile, mai ales pe cele de piele.

14. Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui.

15. Păzește-te și tu de el, pentrucă este cu totul împotriva cuvintelor noastre.

16. La întîiul meu răspuns de apărare, nimeni n’a fost cu mine, ci toți m’au părăsit. Să nu li se țină în socoteală lucrul acesta!

17. Însă Domnul a stat lîngă mine, și m’a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine, și s’o audă toate Neamurile. Și am fost izbăvit din gura leului.

18. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, și mă va mîntui, ca să intru în Împărăția Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

19. Spune sănătate Priscilei și lui Acuila, și casei lui Onisifor.

Citiți capitolul complet 2 Timotei 4